O carte din suflet

Astăzi, 7 noiembrie 2017, un grup de elevi de la clasele VI A ( dirig. prof. Alcea Gina), VII A ( dirig. prof. Deaconescu Mihaela) și VII B (dirig. prof. Șoavă Gabriela) au participat la o activitate de voluntariat cu titlul „O carte din suflet”, desfășurată în cadrul proiectului SNAC ” Creăm lumea împreună”. Activitatea a avut scopul de a forma elevii şcolii gimnaziale ” Sf. Grigorie Teologul” în spiritul implicării voluntare și soluționării unor probleme culturale, educaționale și sociale identificate în comunitatea în care trăiesc . Elevii școlii noastre au donat 50 de volume de carte școlară ( literatură pentru copii) copiilor din Centrul de zi, Fundația „Familia”, copii ce provin din familii defavorizate și în risc social, care vin zilnic la fundație pentru a primi o masă caldă, ajutor în efectuarea temelor, sau pentru a participa la activități de socializare și relaxare.

 

Fotografia postată de Scoala Gimnaziala "Sfantul Grigorie Teologul" Galati.